Evelina Negara in memoriam RIP (2019)

Black Hawk Down (2001) Leave No Man Behind (Soundtrack OST) - YouTube

Singurătatea

de EvelinaNegara 5 September 2013 în Poezii Diverse 0 comentarii

---

E iarnă, ger cumplit afară.

Stau ca și ieri lângă cămin.

Singurătatea mă-nfioară

Și alinarea-mi e în vin.

Ridic o cupă fermecată

Și zboară-n urmă cele rele,

Rămân cu inima-mpăcată

Uitând de-a sorții clipe grele…

Poezii publicate de EvelinaNegara | Poezii.md 

Cavalerul Creștin

Pe un mal abrupt al mării

Stă castelul cel străvechi.

Pe fațadă-n tihna serii

Vezi doar ciorile perechi…

El cîndva a fost miracol

De-o splendoare ne-ntrecută,

Iar acuma e-un obstacol

Pentru seara cea tăcută.

Când se-ntunecă o groază

Ce se-aude din castel

Parcă leii stau de pază

Și se luptă pentru el!..

Altcândva, la miezul nopții,

Duhul rău cum da ospăț,

Auzi scrâșnirea porții

Și zări un călăreț.

- Toți săriți, țipă, – alarmă!

Lângă poartă-i un străin!

Se iscase mare zarvă

Zburau cupele cu vin!..

Roade ce nu existară,

Din belșug puse pe masă,

Vaneș se evaporară

Și-a ramas pustia casă -

Vraja-n clipă se destramă,

Demonii zburară-afară

Toți fiind cuprinși de teamă,

Căci simțiră că-o să piară.

- E un muritor !.. În dodii

Strigă unul cu dispreț,

- Hai, fricoaselor jigodii

Să ne-ntoarcem la ospăț.

Dar greșiră rău netoții

Socotind un firav om -

Cavalerul „Spadei Morții”,

Ser Brian de Bueldorm!

Ca un uriaș tronând,

Obținând victorii vaste,

Nu era un om de rând,

Ci era mândria castei.

Avântat în orice luptă,

Devenea biruitor.

Chiar rămas cu lancea ruptă,

Era primul luptător!..

Iată-și pune coiful magic -

Ce-i trofeu din luptă mare.

Vor pieri dușmanii tragic

Pân-la răsărit de soare!..

Și se-aruncă… Aoleu!

Crâmpoțind de-a bucățica

Demoni, fiare, ca un leu

A făcut din ei nimica…

Fug dihanii speriate,

Încercând măcar la urmă

Să-i împlânte ghiare-n spate,

Dar de frică fuga-i curmă!

Se tocesc, se rup ușor

Ghearele ca de oțel,

Când se-avântă sus în zbor

Calul năzdrăvan sub el.

Iată ceața se destramă,

Razele sclipesc în zare,

Ser Brian, viteaz de seamă,

Un dușman măcar nu are.

În bâltoace – sânge, turme

De dihanii sfârtecate,

N-a rămas măcar nici urmă

Din urgiile spurcate.

Și-n lumina dimineții

Se înalță un castel

De o rară frumusețe,

Că nu-i altu-așa ca el!..

Ornament cu nestemate,

Tot din marmoră albind,

Cu ferești de diamante

Și cu rame de argint.

Sare-ncet din șea pe iarbă,

Și năpârcile-n bâltoace,

Când privește, – ncep să fiarbă

Cu tot răul care zace.

Și-n doi timpi și trei mișcări

Adunându-se grămadă

Se evaporă în zări,

Și e liberă ograda!

Iar viteazul pas cu pas

Se pornește spre palat,

Ca să facă un popas

Până a nu fi plecat.

Decum calea-și începuse

A rămas țintit pe loc,

Pasă-mi-te nu văzuse

Camere sclipind în foc:

Draperii brodate-n aur,

Mobilate pentru zei

Cu sculpturi cu capu-n lauri

Tronând centrul camerei.

Din odaie în odaie,

Căutând la toate-n jur,

Observă el o văpaie

Ce părea din aur pur…

Luminat de o scânteie

Izbutește să mai vadă

O mândrețe de femeie

Toată-n aur înbrăcată.

Și cu vraja-i blestemată

Îl orbi pe veci… Sărmanul!

Căci frumoasa, mândra fată

Era diavolul, vicleanul!..

… Pe un mal abrupt al mării

Stă castelul cel străvechi.

Pe fațadă-n tihna serii

Vezi iar ciorile perechi…

Într-o cameră, departe,

Învelit cu straie rupte,

Un bătrân așteaptă moartea –

L-au orbit viclean în luptă.

I-a rămas doar așteptarea

Unei vieți sub alte stele.

Lin își duce apa marea,

Veșnic rece ca și ele…